Ana Blandiana: 75 de ani, 75 de cuvinte

Ana Blandiana

La Timișoara, în ziua de 25 martie 1942, s-a născut Otilia Valeria Cosma, fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman și a Variei Coman (născută Diacu). Tatăl va fi arestat ca dușman al poporului și moare la scurt timp după eliberarea din închisoare. Fiica se va lupta întreaga viață cu eticheta de „fiica unui dușman al poporului”.

În 1959 debutează în revista Tribuna de la Cluj și într-un interviu poeta explică alegerea pseudonimului sub care va fi cunoscută – Ana Blandiana:

„Eram în ultima clasă de liceu, la Oradea, un grup de colegi care scriam și am făcut un concurs: cine își găsește cel mai grozav pseudonim. Eu am luat numele satului mamei, Blandiana (botezat după numele unui castru roman ale cărui ruine mai există pe un deal deasupra satului) și i-am adăugat rima Ana.”1

Pseudonimul n-o ajută însă și pentru următorii ani nu are dreptul să publice.

Se căsătorește cu scriitorul Romulus Ruslan în 1960 și între 1963-1967 urmează cursurile Facultății de Filologie la Cluj.

Lucrează în redacția revistei „Viața studențească” între 1967-1968 și are o rubrică lunară în revista „Amfiteatru” între 1967-1970 și una săptămînală în „Contemporanul” între 1968-1973. Redactor la „Amfiteatru” între 1968-1975 și vreme de 14 ani din 1974, săptămînal, are în grijă rubrica „Atlas” la „România literară”.

În 1968 aflată la Paris asistă la mișcările de stradă cunoscute ca Mai 68. Din decembrie 1973 pînă-n mai 1974 beneficiază de o bursă de studii la University of Iowa-City (SUA), în 1991 o bursă la Heidelberg, iar în 1993 una la Berlin.

În 1973 un film de 25 de minute realizat pentru Library of Congress cuprinde versuri în lectura Anei Blandiana.

După 1990 duce o intensă activitate civică în paralel cu cea literară.

Lupta cu cenzura s-a soldat cu trei perioade în care n-a avut dreptul să publice: 1959-1964, 1985 și 1988-1989. În ultima perioadă, pentru că cititorii îl descoperă pe Nicolae Ceaușescu înfățișat parodic sub imaginea Motanului Arpagic, îi este interzisă nu doar publicarea, ci îi sînt scoase cărțile și din biblioteci.

Opera sa cuprinde peste 20 de volume de poezie, proză și eseuri și pentru ea a primit numeroase premii: Premiul Uniunii Scriitorilor (1969, 1982, 2000), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1970), Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (1997), Premiul Internațional Herder (1982), Premiul Internațional „Giuseppe Acerbi” (2005), Premiul „Poetul European al Libertății” (2016).

Nicolae Manolescu scrie despre poezia Anei Blandiana: „E prea frumos ca să fie adevărat, îți vine nu o dată să spui.” 2 și multe din versuri sînt cufundate în acest prea frumos, într-o liniște aparentă în care simți că dincolo de cuvinte se ascunde ceva adînc, ceva pe care doar de puține ori ți se dă voie să-l atingi cu vîrful degetelor, ceva care trece pe lîngă tine ca o frîntură de amintire, ca o fărîmă dintr-altă lume care te-nfioară, dar pe care vrei s-o prinzi, s-o pipăi și s-o înțelegi:

„…căutam în copilărie marginile ploii. / Alergam din toate puterile să găsesc / Locul în care / Să mă așez pe pămînt să contemplu / De-o parte ploaia, de-o parte neploaia. / Dar întotdeauna ploaia-nceta înainte / De a-i descoperi hotarele / Și reîncepea înainte / De-a ști pînă unde-i seninul.” (Hotarul) ori „De cîte ori nu mi s-a întîmplat / Să descopăr / Suflete goale în iarbă trăgînd să moară… / Le luam cu grijă în palmă, / Dar niciodată / Nu găseam destul de repede pe cineva / Să le primească în sine” (Sufletul) ori „Sînt cea mai frumoasă femeie / E-n aer miros de dragoste viu, / Și toți trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul, / Pe-o asemenea ploaie poți să te-ndrăgostești / fulgerător” (Descîntec de ploaie) sau „Noapte în fîn, / Stele și prune în crengi / Aș putea să rămîn / Vieți și morți întregi” (Noapte în fîn)

Și totuși revolta pîndește „Mă hăituiește universul cu mii de fețe ale mele / Și nu pot să mă apăr decît lovind în mine” (Legături)3.

Nicolae Steinhardt alcătuiește un portret tulburător al poetei în „Drumul către Isihie”:

În ponderea și în potolita indignare a Blandianei bate o cadență de viață, o silă de prostie și silnicii puternic sprijinită pe dexteritatea artei și pe vigoarea morală. Complementar: un surîs, tainic și el, și o propensiune ancestrală spre absolvire. Greu e sa răpui o asemenea ființă ori să nu-ți pleci urechea unui astfel de glas.

„Există poeme a căror citire devine aproape o indiscreție” scria Ana Blandiana și adeseori asta simți cînd cuvintele poeziilor ei caută să ți se adune-n gînduri.

La 75 de ani, 75 de cuvinte din opera poetei Ana Blandiana:

Treceau clipe mari zdrențuite pe cer,
Mișcînd pe zăpadă umbre-abia colorate,
Le priveam cum răsar, cum vîslesc și cum pier4
Stelele grele și moi
Trăgeau cerul copt spre pămînt,
Satul întreg adormise
Și poate visa că nici nu e.5
O umbră de buburuză urcînd
Chinuitor
O umbră de iarbă,
Ce poate fi mai firav
Și mai imposibil de șters?6
…nu știu de cînd
Înaintez fără umbră,
Cîntînd.7
Sufletul se-adăpostește în noi
De Dumnezeu?8

________

  1. Interviu cu scriitori. Ana Blandiana: „Îl parodiasem pe Ceaușescu travestindu-l în Motanul Arpagic”
  2. Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, Editura Paralela 45, Pitești, p. 236
  3. Fragmentele citate în acest articol sînt din volumul Ana Blandiana, La cules de îngeri, Editura „Litera Internațional“, 2002, iar fotografia este preluată de la wikimedia commons 
  4. Pe cer
  5. Satul întreg
  6. O umbră a ierbii
  7. Umbrei mele i-e frică
  8. Sufletul

Opinii