Florilegiu: Valéry, Solacolu, Fowles

florilegiu

În săptămîna 30 octombrie – 5 noiembrie 2017, în Florilegiu, s-au adăugat frînturi din:

Paul Valéry (1871-1945)

Paul Valéry, născut la 30 octombrie 1871, a fost, în prima jumătate a secolului al XX-lea, una dintre personalitățile de marcă ale culturii franceze. Poetul care vedea în poezie „o sărbătoare a intelectului” ne-a lăsat capodopere ca Tînăra Parcă ori Cimitirul marin. O însemnare din celebrele Caiete rămîne la fel de actuală: „Nimeni nu mai scrie. — Vreau să spun că nu mai văd pe nimeni acordînd muncii înseși de a scrie o importanță proprie — într-atît încît să resimtă (așa cum am resimțit eu) că tot ceea ce vine cu ușurință are prea puțină valoare.”

citat Paul Valery
traducerea: Șerban Cioculescu

Barbu Solacolu (1897-1976)

Barbu Solacolu s-a născut la București în 5 martie 1897. A debutat în 1912 cu versuri și a fost prezent, pînă prin anii ’30, în revistele vremii cu poezii, cronici și articole. În 1920 i-a apărut un volum de versuri Umbre pe drumuri, sub același titlu își va aduna în 1968 poemele de mai tîrziu.

Rămîne însă unul dintre marii traducători ai literaturii române. În tălmăcirea sa ne-au rămas poeme de Maeterlinck, Ronsard (citiți-i traducerea în română a sonetului Cînd ai să fii bătrînă…), Shakespeare, Goethe, Alfred de Vigny, Carducci, Mallarmé ori Apollinaire. Și tot Barbu Solacolu a tradus Sonetele unei portugheze de Elizabeth Barrett Browning (citiți-le pe două dintre ele — Sonetul XIV și Sonetul XLIII, poate cele mai frumoase ale ciclului)

S-a stins la 30 octombrie 1976.

poem Barbu Solacolu

John Fowles (1926-2005)

În 5 noiembrie 2005 a murit John Fowles. Născut la 31 martie 1926, era unul dintre cei mai cunoscuți romancieri englezi din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Colecționarul, Magicianul, Iubita locotenentului francez ori Omida sînt cărți a căror lectură am prelungit-o de fiecare dată și la care mă întorc destul de des, fie și pentru a citi doar cîteva pagini.

citat John Fowles
John Fowles, Magicianul, trad. din lb. eng. de Livia Deac și Mariana Chițoran, Editura Polirom, Iași, 2013

Opinii