Înșir’te mărgăritari: „Elegie de martie” de Anna Ahmatova

levitan padure de mesteceni

„N-ar fi trebuit să fug de-acasă niciodată!” spune cu nostalgie Micul Prinț cînd își amintește de floarea pe care a lăsat-o singură. Departe, înțelege că sub coaja lucrurilor și-a vorbelor se-ascunde de cele mai multe ori acel ceva de care avem atîta nevoie în viețile noastre atît de însingurate: „Trebuia ca, dincolo de bietele ei șiretlicuri, să-i ghicesc duioșia. Florile sînt atît de ciudate, dar eram prea tînăr ca să știu cum s-o iubesc.”(Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinț1)

Dar orice plecare, dincolo de despărțire, de acel mourir un peu, înseamnă și speranța că, la capătul călătoriei, întoarcerea acasă îți va dezvălui adevăratul tău loc într-o lume în care viețile oamenilor nu-nseamnă aproape nimic:

Cum e cu frunzele, așa-i și cu neamul sărmanilor oameni;
Unele toamna le scutură vîntul și cad ofilite,
Altele codrul le naște-nverzind, dacă dă-n primăvară:
Astfel pe lume și valul de oameni se naște și moare.2

Iliada VI, 146-149

Viața Annei Ahmatova (11/23 iun. 1889 – 5 mart. 1966), cea care și-a scris poeziile „pe pervazul ferestrei”, a fost, mai mult decît a altora, zdrobită de tăvălugul istoriei, înghițită de destinul tulburător al unei Rusii ce părea că-și pierde sufletul.

Suferința acelor ani avea s-o aștearnă-n cuvinte într-o însemnare după vizita din 1962 a poetului Robert Frost: „Am avut parte de toate, de sărăcie, de lungile cozi la porțile închisorilor, de teamă, de poezii pe care le păstram numai în memorie și de poezii arse. Și am avut parte de umilințe și de durere. Iar tu nu ai resimțit niciodată nimic din toate acestea și nu ai fi în stare să înțelegi, chiar dacă ți le-aș spune pe toate…”

Anna Ahmatova
Anna Ahmatova, portret de Kuzma Petrov-Vodkin

Era „o frumusețe timidă de o eleganță religioasă, cu un breton rar, care-i acoperea fruntea și cu o grație rară. (…) Tristețea era expresia caracteristică a feței sale chiar și atunci cînd surîdea și această tristețe o făcea și mai frumoasă” își va aminti Iuri Annenkov3

Această frumusețe a trupului era însă doar o palidă oglindire a frumuseții poeziei care-a măcinat-o întreaga viață.

În prag de primăvară cîteva fărîme de melancolie.

Elegie de martie

Tot ce-am strîns în trecut, din păcate,
Îmi va fi pentru mult timp de-ajuns.
Știi și tu că măcar jumătate
Amintirea păstra-va ascuns:
O cupolă-aplecată pe-o rînă,
Corbii, șuierul trenului, tîmp,
Un mesteacăn ce-a vrut să rămînă
Șontorog chiar, dar încă pe cîmp,
Întrunirea stejarilor, parcă
Drept din Biblie-ajunși pe pămînt,
Și-necată, aproape, o barcă
Dintr-al nu știu cui somn lunecînd…
Peste-aceste ogoare străbune
Suflul iernii s-a și rătăcit,
Depărtările ca prin minune,
Alb acum au, ciudat, colorit.
După capăt, credeam că nu poate
Niciodată să fie nimic…
Cine iarăși cerdacu-l străbate
Și ne cheamă pe numele mic?
Și lipit de ferești, cine oare
Mîna-și flutură – creangă – spre noi?
Din oglindă, o pată de soare
Îi răspunde dansînd pașii noi. 4

(1960) 

Anna Ahmatova, deși a fost sfătuită de multe ori să plece, n-a părăsit Rusia…

înșir’te mărgăritari…

________

  1. Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț, trad. Benedict Corlaciu, Editura Ion Creangă, 1996, București
  2. trad. George Murnu
  3. Marinela Dorobanțu, O viaţă pentru poezie – Anna Ahmatova, Romanoslavica XLIII, 2008, p. 217
  4. trad. Madeleine Fortunescu

Opinii