Înșir’te mărgăritari: „Ți-e prea frumoasă carnea…” de B. Fundoianu

Waterhouse. 1889. Oil painting. 38x62 inches. Attribution License Full Size ShareThis Other Photos By This Photographer Most of the photos I've found so far are from my mom's side. This one is from my grandmother's collection, and was probably taken by my grandfather. But these two fellows are brothers of my dad. My mom and dad, early in their marri... I found this odd photo in one of my big box o' family photos, and immediately my eyes went straight to the woman's eyes. Those eyes are trying to tell us something. I love her slightly devious expression. Maybe the photogapher was her bo... The woman on the very left is my grandmother's aunt. Grandma is 93, so her memory is fading, so she isn't sure who the others are - but they're probably siblings/relatives/etc. of her aunt's. My grandmother's side is Germa... Once upon a time, in 1917, my great-great-grandmother sent a letter to her 1 year old grandson. March 6, 1917 This is what it says: Dear Little Glennie Wennie: Your kep ma[?] is awful lonely "of" you. She wants you to ... Ah, much easier to see faces and clothes anything else in view. Just a funny playful photo. Not sure if that was the dog's habit, or maybe someone just put him there. Seems the burro doesn't mind though. At first I thought it was a cow. I was told otherwise by mom. Globe, Arizona. Late 1920s. Another class photo of my grandfather's in the mining town of Globe, Arizona. Taken on October 22, 1923. Teacher's name: Miss Paula Cook. My grandpa is the little fellow in the front row, fifth from the right. Surely the one showing her hand with the wedding ring is the man's wife, but who is the other woman? A sister? Sister-in-law? I don't know...this is another random loose photo piled in with other photos in an old box of my grandma's. Looking at empty glass shelves in my so-called entertainment center. Instead of nice things to look at, I had boxes of snacks or dog toys thrown in there. Now it's all cleaned out and bare. And blah. I'll put spooky Halloween decorations... more John William Waterhouse, Ophelia

În aprilie 1930 apărea în București, la Editura Cultura Națională, volumul „Priveliști. Poeme”. Îngrijit de Ion Minulescu, volumul cuprindea un portret inedit al autorului realizat de Constantin Brâncuși.

Autorul, pe numele adevărat Benjamin Wechsler, născut la Iași în 14 noiembrie 1898, se expatriase în urmă cu mai bine de șase ani la Paris și era cunoscut în lumea culturală franceză ca Benjamin Fondane. În România își semnase poemele și articolele ca B. Fundoianu, pseudonimul fiind ales după comuna Fundoaia (Fundu Herții), astăzi în Ucraina, unde bunicul poetului fusese arendaș, un loc mitic pentru universul poetic de mai tîrziu.

„Volumul de față aparține unui poet mort, în vîrstă de 24 ani, prin anul 1923. De atunci urma lui se pierde prin continent. Cei care l-au deslușit undeva, într-un «studio» de cinema, sau în biroul unei societăți de asigurare, au întîlnit un om rece și insensibil pentru o activitae care-i era atribuită și nici un fel de lacrimă în privire pentru care cheltuise energia unei semnificații. […] Celui căzut, cu gura în țărînă, i-am supraviețuit eu.”, își începea Fundoianu celebra prefață (Cîteva cuvinte pădurețe) la Priveliști.

E o prefață confesiune în care B. Fundoianu depune mărturie despre poetul care fusese în România, despre căutările și credințele acestuia („Poezie! Cîtă nădejde am pus în tine; cîtă certitudine oarbă, cît mesianism! Am crezut că în adevăr poți libera și răspunde acolo unde metafizica și morala și-au tras de multă vreme obloanele. Te credeam singura metodă valabilă de cunoaștere, singura rațiune a ființei de a persevera în ființă.”), despre ispitirile îndurate („Din fructul arborului oprit am mîncat. Și am văzut îndată că eram gol; că Frumosul nu era mai puțin mincinos ca Adevărul și ca Binele, ca Progresul și Civilizația”), despre abjurare („Vorbele dintr-o dată s-au lepădat de mine; în noapte, am început să strig fără cuvinte. Devenisem orb, cu o lampă în mînă. Am înțeles, brusc, că paradisul meu pămîntean, cu boi, cu belșug, cu balegi era o minciună; și minciună poemul oriunde ar fi fost.”) ori despre refuzul versului („Timp de patru ani am tăcut ca un mut de război 100%.”). Doar că poezia i s-a arătat din nou („Am înțeles că nu te lepezi, nici nu apuci poezia cînd vrei, cu lațul. A deschis ușa și-a strigat: cu-cu”), pentru a nu-l mai părăsi vreodată („Din ceasul acela am înțeles că poemul e altceva… Ce?… N-am priceput prea bine… nu pricep încă… Ceva care modifică realitatea? Nu… Ceva care modifică… Pe mine? Dar cine și-s cine eu?”), căci „poezia nu-i o funcțiune socială, ci o forță obscură care-l precede pe om, care-l urmează. Din toate părțile privirea ei ne surîde, ne măsoară ne aruncă serpentine și obuze.”

Prefața se încheie cu un veritabil crez poetic, cu rînduri în care actul creației e văzut nu doar ca o cale oarecare, născătoare de schimbări, ci, dincolo de bine și de rău, ca singurul drum spre mîntuire:

La judecată din urmă, poezia singură va judeca pe om. Ea singură nu l-a pierdut o clipă din ochii ageri. Cine îndrăznește să-și ridice capul, să asmută vorbele? Omul e un animal pe care poezia îl cioplește din lut sau îl aruncă în aer cu dinamită.

Receptarea volumului a fost contradictorie: pe de o parte, avangardiștii (Ștefan Roll, Ilarie Voroca ori Felix Aderca) salută apariția volumui, pe de altă parte, Șerban Cioculescu ori Pompiliu Constantinescu scriu critici dure de respingere în care răzbate și resentimentul față de volumul Imagini și cărți din Franța (1922) ce stîrnise vîlvă la apariție prin afirmația lui Fundoianu conform căreia „cultura noastră […] a devenit o colonie — o colonie a culturii franțuzești. […] Dacă literatura noastră a fost un continuu parazitism, vina n-o poate culege cultura Franței, ci neputința noastră de a asimila; mai mult: lipsa talentelor remarcabile, capabile să facă dintr-o nutriție străină ceva ordonat și propriu.”

Departe de țară, Fondane își făcuse un nume. În 1924 îl întîlnise pe Șestov și, devenind ucenicul acestuia, se apropiase de filosofie, scria și publica mult, se implica în diverse proiect cinematografice (a realizat singur un film Tararira, turnat în Argentina, ale cărui copii vor fi de negăsit după război), dar mai ales căuta.

Emil Cioran va scrie mai tîrziu în portretul pe care i-l face în Exerciții de admirație despre această căutare continuă: „Fața cea mai brăzdată, cea mai suptă din cîte s-ar putea imagina,o față cu riduri milenare, dar deloc împietrite, căci le însuflețea zbuciumul cel mai contagios și mai exploziv. Nu mă mai săturam să le privesc. Niciodată pînă atunci nu văzusem asemenea potrivire între aparență și rostire, între fizionomie și cuvînt. Nu pot să mă gîndesc la vreo vorbă a lui Fondane, oricît de neînsemnată, fără să simt imediat prezența imperioasă a trăsăturilor lui.”1. Îl descrie ca avînd „geniul variațiunii” și că-n lecturile sale „îl interesa nu atît ce spune un autor cît ceea ce ar fi putu să spună, ceea ce ascunde.’’

B. Fundoianu, via Wikimedia Commons

Dar războiul avea să spulbere toată acestea. Mobilizat la începutul lui 1940, în iunie cade prizonier, ajunge în lagărul de la Montargis, evadează, e din nou capturat, apoi e internat în spital pentru ca la începutul lui 1941 să fie demobilizat. Deși e sfătuit să părăsească Parisul, rămîne și ignoră pînă și sfatul de a-și schimba domiciliul, astfel că în 7 martie 1944 este arestat împreună cu sora sa, Lina, ca urmare a denunțului portăresei.

Cioran și Stéphane Lupasco încearcă zadarnic să-i obțină eliberarea, dar cînd soția, Geneviève, reușește, dovedind că ea face parte dintr-o familie ariană, Fundoianu refuză libertatea nevrînd s-o părăsească pe Lina.

Frate și soră ajung în lagărul de triere de la Drancy, pentru ca la sfîrșitul lui mai să fie amîndoi deportați la Auschwitz. La 2 iunie ajung în lagăr și Lina pare a fi fost trimisă, imediat după sosire, în camera de gazare.

În lunile ce urmează sănătatea lui Fundoianu e din ce în ce mai precară și un medic, originar din România, îl internează la infirmerie. Apropierea armatei sovietice îi determină pe naziști să scape de cei bolnavi și Fundoianu sfîrșește într-o cameră de gazare la 2 octombrie 1944. Armata eliberatoare se apropiase la o sută de kilometri de Auschwitz.

În destinul, ca și-n poezia lui Fundoianu, suferința, durerea au fost întotdeauna prezente, deși atît de bine camuflate în peisaje ori sentimente banale, încît, de cele mai multe ori, au trecut neobservate.

Modernist prin excelență, apropiat atît de mișcarea simbolistă, cît și de avangardă, B. Fundoianu a fost, dincolo de toate, poet, unul greu de așezat în șabloanele triste și constrîngătoare ale unei mișcări literare. Poate G. Călinescu nu s-a înșelat cînd a scris că „B. Fundoianu […] a fost printre primii promotori ai poeziei pure”. Un poet care încă mai are să ne spună ceva astăzi, care încă e în stare să ne lumineze cotloane de suflet ori de lume2.

Din Priveliști, un poem de dragoste, de căutare, de scufundare în adîncurile cele mai tăcute, un poem care preface înfățișările atît ale acelui afară pe care aproape întotdeauna îl simțim străin, cît mai ales ale acelui înlăuntru pe care, deși credem că-l înțelegem, îl descoperim la fel de alienat. Un „cîntec simplu”  în care iubirea, frumusețea sînt încă în stare să salveze lumea…

Cîntece simple: Vlaici III

Ți-e prea frumoasă carnea, ca să mai poți avea
sufletul care sparge păstaia, ca o stea.
Aș vrea mereu să-l caut sub pielea ta bălană,
cum umbli orb să cauți o ușă-n subterană,
sau cum rănești, să curgă rășina dintr-un trunchi.
Ți-e sufletul în mînele mici, sau în genunchi?
Dacă ți-aș da sărutul fecund pe sterpul pîntec,
aș deștepta în tine iubirea, ca un cîntec?
Și ca în vechi sertare cu lacătul stricat,
aș regăsi ce-i simplu în tine și curat?
Ți-e sufletul în carne închis, ca într-o cramă
în care mustul sparge fierberea lui de vrană
și nu găsește, ca să țîșnească, o canà…
…Și-i fericit că este închis în carnea ta.3

înșir’te mărgăritari…

 

Citiți și Sufletul absent, ultima parte a poemului Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías scris de un alt poet Federico García Lorca care-a căzut victimă a terorii din timpul Războiului Civil Spaniol, dar și o scurtă însemnare despre cărți a Annei Frank care s-a stins în lagărul Bergen-Belsen.

________

  1. Emil Cioran, Exerciții de admirație: eseuri și portrete, trad.: Emanoil Marcu, Editura Humanitas, București, 2003, p. 159
  2. Din procesul de recuperare a poetului face parte și excelentul volum B. Fundoianu, Opere, vol. 1: Poezia antumă, ed. îngrijită de Paul Daniel, George Zarafu și Mircea Martin, cuv. înainte și pref. de Mircea Martin; tab. cronologi și dosar critic de Roxana Sorescu; postf. de Ion Pop, București, Editura Art, 2011
  3. B. Fundoianu, Poezii, vol. 1, prefață de Dumitru Micu, tabel cronologic de Paul Daniel și George Zarafu, Editura Minerva, București, 1983, pp. 53-54

Opinii