Înșir’te mărgăritari: „Iubirea nu-i a vremii jucărie”

iubirea trecătoare

Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră —
Floare-albastră! Floare-albastră…
Totuși este trist în lume!

Astfel își încheie Eminescu poezia „Floare albastră” și cîți dintre noi n-am simțit gustul de fiere al sfîrșitului unei iubiri? De cîte ori nu ne-am spus că este ultima dată cînd vom mai suferi, că nimeni nu merită nici inima, nici sufletul nostru, că niciodată nu vom mai fi în stare să simțim cu aceeași intensitate? Și totuși, după un timp mai lung ori mai scurt, o altă iubire ne face cu ochiul, ne-ademenește cu clipe de fericire sublimă, cînd ne credem întorși în grădina începuturilor, cu promisiuni de eternitate pînă-ntr-o zi cînd ne trezim iar goi și slabi, căzuți în praful disperării.

William Shakespeare, bardul despre care știm atît de puține și totuși atît de multe, cel care gustînd toate sentimentele omenești le-a așezat pentru noi în cuvinte, în ale sale Sonete s-a aplecat nu doar asupra iubirii și-a roiului de sentimente ce-o însoțesc, a jocului ori a luptei dintre îndrăgostiți, dar și asupra timpului și-a efectelor devastatoare pe care le are nu atît asupra trupurilor, cît mai ales asupra sufletelor și-a simțămintelor.

Încercată, de cele mai multe ori, trăinicia iubirii se dovedește șubredă, dar Shakespeare ne spune că există o altfel de iubire, una care nu se transformă („alters”) și pentru care timpul nu-i păpușar („Love’s not Time’s fool”„nu-i bufonul Timpului”1)

Într-o zi de aprilie, cea în care, an de an, ne-amintim de Shakespeare2 și de Miguel de Cervantes3, la mijlocul primăverii, las Sonetul 116 să oglindească iubirea după care tînjim întreaga viața și pe care prea puțini avem norocul s-o întrezărim.

Sonete, CXVI

Eu nu cred că sînt piedici la unirea
A două inimi ce credință-și țin;
Iubirea-adevărată nu-i iubirea
Ce piere cînd ’nainte-i piedici vin.
O, nu! Ea-i ca o stea nemișcătoare,
Ce calea le-o arată la năieri,
Statornică-n furtuni îngrozitoare,
Ea-i tot aceași astăzi ca și ieri,
Iubirea nu-i a vremii jucărie —
Tu, frumusețe, doar cu vremea treci —
Ea nu se schimbă, orice-ar fi să vie,
Statornică, aceeași este-n veci.

De mi se dovedește c-am greșit,
Nimic n-am scris și nimeni n-a iubit.

(trad. Petre Grimm)

Și cine știe de-n vara ce urmează o astfel de dragoste nu se va-mpiedica și nu se va opri și-n viețile noastre ori măcar își va trimite umbrele să ne aline ceasurile de simpli muritori.

De magia versurilor lui Shakespeare a durat prea puțin, puteți s-o prelungiți citind despre umbrele iubirii într-o zi de vară în Sonetul 18, unul din cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura engleză, dar și despre meandrele traducerii.

înșir’te mărgăritari…

________

  1. în traducerea lui Neculai Chirica
  2. 23 aprilie este, prin tradiție, ziua în care, în 1564, s-a născut bardul englez; în 1616 moare tot într-o zi de 23 aprilie
  3. Deși moare c-o zi înainte, 23 aprilie e considerată ziua morții lui Cervantes

Opinii

Bun venit!


De articolele mele vă plac și de vreți să mă găsiți și mîine aici, fiecare din butoanele de mai jos e un mod de a-mi spune că vă pasă.

Mulțumesc!