Înșir’te mărgăritari: „Din noianul clocotitorului ocean” de Walt Whitman

Walt Whitman

Stimate domn,

Numai un orb n-ar vedea ce dar neprețuit reprezintă Firele de iarbă ale dumitale. Ca înțelepciune și talent, sînt mai presus și mai de sine stătătoare decît tot ce a creat America pînă astăzi. Sînt fericit că citesc această carte, fiindcă o forță mare ne face întotdeauna fericiți. Este tocmai ceea ce eu am căutat mereu să înfăptuiesc, pentru că aici, în Occident, sufletele oamenilor devin din cale-afară de sterpe și sărăcăcioase, ca și cum s-ar fi istovit de prea multă muncă sau ar suferi de anemie; s-au lăbărțat, s-au îngrășat.

Te felicit pentru gîndul dumitale liber și îndrăzneț. Mă bucur infinit de acest gînd. Ai găsit pentru neasemuitele dumitale imagini cuvinte neasemuite, tocmai acelea care trebuiau. Peste toate o îndrăzneală fermecătoare de exprimare, pe care n-o poate inspira decît o concepție cu adevărat largă despre lume.

Te salut în pragul unei activități mărețe!”1

Îi scria, la 21 iulie 1855, Ralph Waldo Emerson (patriarhul din Concord”, personalitate deja recunoscută a literelor americane) unui poet necunoscut, Walt Whitman (1819-1892), care se-ncăpățînase să-și publice singur volumul de versuri cu cîteva săptămîni înainte. Leaves of Grass (Fire de iarbă) apăruse la 4 iulie, era o cărticică de nici o sută de pagini, tipărită pe hîrtie ordinară, cu o lungă prefață și cuprindea doisprezece poeme fără titlu. Din cele 800 de exemplare, 200 vor fi legate în pînză verde (ce va deveni un semn distinctiv al ediției).

De n-ar fi fost scrisoarea lui Emerson cine știe de Whitman nu ar fi renunțat la poezie, mai ales că primirea oarecum rece de la început se va transforma în atacuri violente ce vor culmina în iunie 1865 cu demiterea poetului din slujba pe care o avea la Ministerul de Interne de însuși James Harlan, fost senator de Iowa, ajuns ministru, care găsise cartea „obscenă”. Whitman însă va începe să lucreze chiar din vara lui 1855 și în 1856 va scoate o ediție adăugită, Fire de iarbă devenind proiectul întregii sale vieți, astfel că „ediția de pe patul de moarte”, apărută în 1891, va fi cea de-a IX-a și va cuprinde aproape 400 de poeme. Un proiect titanic ce va face din Whitman, alături de Emily Dickinson (descoperită însă mult mai tîrziu), arhitectul vocii lirice americane.

Apărut inițial în volumul Drum-Taps (Bătăi de tobă) în 1865, poemul Din noianul clocotitorului ocean va fi integrat în ediția din 1867 a Firelor de iarbă, iar în cea din 1871 va apărea în fascicula Copii ai lui Adam.

Out of the Rolling Ocean, the Crowd este un poem de dragoste cu versuri al căror ritm amintește de frumusețea incantatorie a celor din Cîntarea cîntărilor, versuri în care măestria poetică a lui Walt Whitman atinge desăvîrșirea.

În traducerea lui Mihnea Gheorghiu, acest minunat poem:

Din noianul clocotitorului ocean

Din noianul clocotitorului ocean o picătură a venit gingaș spre mine
Și mi-a șoptit: Te iubesc, în curînd n-oi mai fi.
Am făcut cale lungă numai și numai să te văd, să te ating; 
Fiindcă nu puteam muri înainte de a te fi văzut o dată măcar,
Și mă temeam că nu voi mai ajunge și te-oi pierde. 

Acum ne-am întîlnit, ne-am privit lung, putem fi împăcați,
Întoarce-te-n pace la Ocean, iubirea mea;
Și eu sînt tot o părticică din acest noian, iubirea mea, nu sîntem despărțiți atît de mult,
Privește uriașul glob terestru, deplina înlănțuire a lucrurilor.
Pe noi doi trebuie să ne despartă irezistibila chemare a mare,
Va să ne poarte despărțiți așa, o oră doar — nu va putea o veșnicie;
Nu mai e mult — o clipă, ai răbdare — de dragul tău, să știi că saluta-voi aerul, oceanul și pămîntul,
În fiecare zi, la asfințitul soarelui, de dragul tău, iubirea mea.2

înșir’te mărgăritari…

________

  1. Walt Whitman, Opere alese, traducere și prezentare de Mihnea Gheorghiu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956, p. 555
  2. Ibidem, pp. 134-5

Opinii