Înșir’te mărgăritari: „Sufletul absent” de Federico García Lorca

Federico Garcia Lorca

În spatele fiecărei oglinzi
e o stea moartă
și un curcubeu copil
care doarme.

În spatele fiecărei oglinzi
este-o liniște veșnică
și-un cuib de tăceri
care nu au zburat.

Capriciu1

Primele ceasuri ale zilei de 19 august a anului 1936 rămîn unele dintre cele mai triste și mai întunecate nu doar din istoria literaturii, ci și din istoria peregrinărilor noastre ca oameni în această lume.

Războiul Civil Spaniol începuse cu doar o lună înainte, în 17 iulie și Escadroanele negre erau în căutarea indezirabililor, iar marele poet spaniol Federico García Lorca era unul dintre ei.

La 16 iulie, renunțînd la proiectul de a vizita New York-ul și Mexicul, se-ntorsese în Granada natală împreună cu prietenul său, poetul Luis Rosales, în casa căruia găsește  o vreme adăpost. În 17 august e însă descoperit, arestat și închis. Degeaba prietenii ori chiar H. G. Wells, în numele PEN-Club-ului Internațional, protestează și cer eliberarea lui.

O zi mai tîrziu, seara, e scos din închisoare din Víznar împreună cu un învățător, Dioscoro Galindo, și doi toreadori anarhiști, Francisco Galadí și Joaquín Arcollas.

Trei membrii ai unui Escadron… îi duc, într-un Buick negru, pe cei patru pe drumul spre Alfacar. Aproape de Fuente Grande, mașina oprește și cei patru arestați coboară.

Pe rînd, învățătorul și cei doi toreadori sînt împușcați. „Sînt eu… poetul… Lorca” pare a fi apucat să mai spună Federico înainte de a fi împușcat în ceafă. Apoi trupurile le sînt aruncate într-o groapă comună și locul rămîne pentru totdeauna uitat.

„Cînd s-au prăbușit formele pure
sub cri-cri-ul mărgăritarelor
înțelesei că am fost asasinat.
Cutreierară cafenele și cimitirele și bisericile
deschiseră butoaiele și dulapurile,
nimiciră trei schelete ca să le smulgă dinți de aur.
Și nu m-au găsit.” scrisese premonitoriu Lorca în „Poetul la New York” (1929). 2

La doar 38 de ani, unul dintre cei mai mari poeți ai Spaniei și unul dintre cei mai mari ai umanității, se stingea la marginea drumului, iar unul dintre motive pare a fi fost crezul lui nestrămutat: „Voi fi mereu de partea celor care nu au nimic și care nu sînt nici măcar lăsați să se bucure de acel nimic în pace”3

Cu doar un an înainte, într-un poem zguduitor (Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías) Federico plînsese moartea în arenă a unuia dintre cei mai dragi prieten, marele toreador, poate cel mai mare al tuturor timpurilor, Ignacio Sánchez Mejías, fără a ști că, într-un fel, își plîngea propria moartea și că presimțea nerăbdarea ceasurilor ce-și căutau sfîrșit.

Din acest poem, „măsură totală și sinteză definitivă a poeziei lorquiene” (Darie Novăceanu), spre aducere aminte a acelei nopți, în traducerea lui Teodor Balș, ultima și cea mai tulburătoare parte.

Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías

IV Sufletul absent

Nu te cunoaște taurul și nici smochinul,
nici caii, nici furnicile casei.
Nu te cunoaște copilul, nici înserarea
fiindcă pentru veșnicie-ai murit.

Nu te cunoaște muchia pietrei,
nici neagra mătase în care te-mprăștii.
Nu te cunoaște-amintirea ta mută
fiindcă pentru veșnicie-ai murit.

Toamna va veni, cu melci,
ciorchini de neguri și munți grămădiți,
dar nu va vrea nimeni ochii să-ți vadă
fiindcă pentru veșnicie-ai murit.

Fiindcă pentru vecie-ai murit
ca toți morții Pămîntului
ca toți morții pe care-i uităm
într-o mulțime de cîini potoliți.

Nimeni nu te cunoaște. Nu. Eu însă te cînt.
Cînt pentru mai tîrziu profilul și grația ta.
Maturitatea înțelepciunii tale, vestită.
Atracția morții și gustul sărutului său.

Tristețea ascunsă-a bucuriei tale-ndrăznețe.
Multă vreme va trece pînă va fi să se nască
un strălucit andaluz atît de bogat în primejdii.
Cînt grația lui cu cuvinte ce gem
și-amintirea-i, tristă-adiere printre măslini.4

 

„Multă vreme va trece…” Învăluită în tristețe, Andaluzia încă așteaptă nașterea unui poet pe măsura celui pierdut pe unul dintre drumurile sale, înaintea zorilor…

înșir’te mărgăritari…

________

  1. Federico García Lorca, Romancero țigan și alte poeme, traducere, tabel cronologic și note de Teodor Balș, Editura Minerva, București, 1977, p. 287
  2. Ibidem, p. 185
  3. sursa
  4. Federico García Lorca, op. cit., p. 250

Opinii