Înșir’te mărgăritari: „Obișnuirea cu numele” de Marin Sorescu

mama citind

Adesea uităm că zilele ne sînt numărate și că viața noastră nu e decît o simplă trecere. Irosim timp, îi irosim pe ceilalți, ne irosim trupurile în îndeletniciri și-n gînduri fără însemnătate. Întrebați, nu știm cînd, cum ori de ce s-au întîmplat toate.

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer” ne spune Ecclesiastul și cum „nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtŭ cetitul cărților”, în fiecare duminică, basmul început aici astăzi va strînge mărgărit lîngă mărgărit. 

Marin Sorescu scria poezie ca și cum ar fi însemnat vorbele auzite demult, în cețoasa copilărie, de la oameni asemănători nouă, dar totuși atît de altfel, coborîtori din veacuri cînd încă erau seri în care Dumnezeu venea să-ți bată la fereastră să-i deschizi, pentru ca apoi să vă așezați pe prispă și să vorbiți o vreme ca niște vechi cunoscuți. Să fie dar el începutul.

Obișnuirea cu numele

Copil,
După ce te ridici în picioare
Și începi să te dezmeticești
Printre lucruri,
Prima grijă e să te obișnuiești cu numele.
Cum te cheamă?
Ești întrebat mereu,
Pînă cînd, după ezitări și bîlbîieli,
Începi să răspunzi cursiv
Și numele tău nu mai e o problemă.

Cînd nu mai știi cum te cheamă,
E foarte grav,
Totuși nu trebuie să disperi.
Urmează o pauză.

Și, imediat după moarte,
După ce ți se mai ridică ceața de pe ochi,
Cînd începi să te orientezi, cît de cît,
În întunericul de veci,
Prima grijă cred că e tot aceeași,
De mult uitată și îngropată odată cu tine:
Obișnuirea cu numele.

Ți se spune – cred că la fel de arbitrar –
Păpădie, ciuboțica cucului, sîngele voinicului,
Mierlă, cinteză, turturea, fir de calomfir,
Zefir, – sau toate acestea la un loc –
Și cînd dai din cap c-ai înțeles,
Înseamnă că-i în ordine:
Pămîntul, aproape rotund, se poate-nvîrti printre stele,
Ca un titrez.

înșir’te mărgăritari…

Opinii