despre ispitirile și nevoințele cuvintelor

Moșii de vară, pomenirea morților și tîrgurile din trecut

Hotarul dintre primăvară și vară e marcat, în tradiția populară românească, de sărbătorile Cincizecimii: Moșii de vară, Duminica Mare și Rusaliile.

Înaintea Duminicii Mari, cînd se sărbătorește Pogorîrea Sfîntului Duh, sărbătoare ce închide ciclul Pascal, poporul obișnuia să-și aducă aminte de morți, de cei care, deși pentru totdeauna plecați, erau încă legați prin fire invizibile de lumea celor vii.

Sîmbătă e ziua morților, după rînduielile religiunii creștine. În această zi, Mîntuitorul Hristos, ucis de cu Vineri, a stat toată ziua mort, pentru a învia Duminică.
Din această tradiție și din profundarea credințelor antice, mitologiștii spun că morții sînt duși în imperiul Sf. Sîmbete de către Sf. Vineri, după cum amurgul (personificat prin Sf. Vineri), conduce în noapte (personificat prin Sf. Sîmbătă). Noaptea, în întunerec, ies strigoii și toate duhurile rele; noaptea, și prin urmare Sf. Sîmbătă, este stăpîna acestor duhuri.1

nota marele folclorist Tudor Pamfile în studiul dedicat sărbătorilor de vară.

Cum lumea de dincolo nu se arată a fi întru totul diferită de a noastră și cum morții au încă nevoie de cele de aici, pentru ca drumul pînă în locul ce li-e hărăzit să le fie lesne de străbătut și ca șederea să le fie plăcută, țăranul știe că e bine să se dea de pomană „mîncare, băutură, haine de purtat și altele”2.

Și cum există un timp hărăzit pentru toate, ceasuri ori zile bune — cînd cele făcute sînt mai bine primite, Sîmbăta e, în calendarul sufletului, ziua pomenirii, a amintirii.

Cînd nu se poate da cuiva un lucru de pomană, se aruncă acel lucru pe apă, apa Sîmbetei, care-l va duce și-l va așeza, după credința poporului, în locul cuvenit. Astfel se întîmplă cu obiectele sfinte, dar vechi, precum: icoane de lemn mîncate de cari, candele crăpate, sfeșnice, rămășite de lumînări și altele. Acestea nu se aruncă afară, unde nu-i cu putință să nu fi căzut o fărîmă de spurcăciune, ci se aruncă pe apă, spre a fi duse pe lumea cealaltă, a morților prin mijlocirea apei Sîmbetei.3

Deși toate sîmbetele sînt zile dedicate celor plecați, strămoșilor, moșilor, una dintre ele este specială:

… din toți moșii, ziua cea mai nemerită pentru facerea pomenilor și pomenirilor este Sîmbăta Duminicii mari, în Ajunul Duminicii mari, numită și Moșii Duminicii mari, Moșii Rusaliilor, Moșii de Rusalii, sau, mai peste tot locul Moșii cei mari sau Moșii de vară.4

Iar ținuturile românești își au tradițiile lor, astfel că în Moldova „pentru ziua de moși, gospodinele își au cumpărate fel de fel de vase pe cari le vor da de pomană: cofe, cofițe cu flori negre făcute cu flori prin tipare de fier înroșite în foc, strachini, talgere sau talere, farfurii, sticle, căni, ulcele, oale, linguri și altele.”, în județul Muscel „femeile fac căpățele și împart oale și colaci. În oale se pune lapte, vin sau apă; coada sau toarta lor se împodobește cu flori de cîmp sau de grădină. Peste gura oalei se așează colacul sau felia de pîne, și peste acestea se pune coliva, păsatul sau orezul fiert, în care se înfige lumînarea”, pe cînd „în orașul Suceava […], pe lîngă vasele, mîncările și băuturile arătate […], încă și găini, sau pui de găină, dimpreună cu cîte o lumină, pe care, cei ce o primesc, o și aprind îndată și o lasă să ardă pînă ce se sfîrșește.”, iar în Banat „se dau de pomană colaci împreună cu olcuțe nouă, pline cu lapte, cu mămăligă ori colareț; la mănușa oalei se leagă o chită de cireșe și de flori și în oală se pune o lingură nouă.”

Legătura profundă cu lumea de dincolo nu se limitează doar la a da, ci trebuie să existe și o primenire a celor vii, astfel că în „unele părți ale Bucovinei, [se crede] că nu e bine ca cineva să mănînce pînă ce nu dă mai întîi de pomană, pentru că în această zi se cuminică, adecă se împărtășesc cu sfintele taine, toți morții; și dacă unul din neamul celor morți mănîncă, atunci cei morți din neamul să nu se pot cumineca”5, pe cînd „în Țara Românească pe la sate, în Sîmbăta moșilor, mai este încă și datină, ca femeile să plîngă pe la morminte, fiindcă în acea zi, după credința lor, păcătoșii se trimit din nou în munca iadului.”6

 Amedeo Preziosi La Mosi
Amedeo Preziosi, La Moși, acuarelă, 1869, via Wikimedia Commons

Dar cum cele ale viilor și cele ale morților se întrepătrund, de cele mai multe ori, într-un amestec straniu, tîrgurile ținute în această perioadă, „unde se desfăceau odată numai cele trebuincioase pentru moși”, cunoscute ca Tîrgul Moșilor ori Moșii, capătă încet o altă înfățișare, transformîndu-se într-un loc și-un timp în care se tîrguiesc de toate, Constantin Bacalbașa, în Bucureștii de altădată, amintind, parcă cu obidă, despre prefacerea celui din București:

La 1871 […] Tîrgul începea să degenereze și, afară de asta, era foarte rău îngrijit. De unde, la mijire, nu veneau în tîrg, decît acei cari vindeau lucruri destinate pomanei, precum olarii și dogarii, acum tîrgul era un bîlciu ca oricare, unde se vindeau toate felurile de mărfuri. Apoi tîrgul era instalaat într-un cîmp noroios, fără strade, fără pavaje, murdar și neluminat.
Vechii comercianți străini cari făceau și ei originalitatea tîrgului nu mai veneau.
Nu mai veneau orientalii cu mărfuri fabricate în Persia, la Smirna, în Egipt. Nu mai veneau elvețienii cu lucruri fabricate din lemn. Și alții și alții. Și nu mai veneau fiindcă pe deoparte era mizerie materială, iar pe de alta taxele comunale erau din ce în ce mai mari.7

Targul Mosilor
În Tîrgul Moșilor, fotografie din 1925

Și totuși, în prima jumătate a secolului XX, Moșii deveniseră un eveniment important în viața Bucureștilor și nostalgia copilăriei era de multe ori legată de amintirile de la bîlci: „aici era «viațu» burghezilor, a mahalagiilor și a noastră a copiilor. Cei dintîi găseau vestitele țuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte, tocmai de aceia care o pregăteau, — și alături de țoiurile pline și dătătoare de veselie: «floricelele» care făceau să treacă timpul cît mai ușor; ceilalți, copiii, zglîmboiau ochii în toate părțile și nu se mai săturau privind la «Vasilache» sau la diferiți comedianți care se arătau la circuri cu «renume mondiale» și în special la panorama lui Braun care avea toate minunățiile pămîntului.” (George Potra, Din Bucureștii de altădată8).

N. Ionescu Tîrgul Moșilor
Nicolae Ionescu, Tîrgul Moșilor, via Wikimedia Commons

Și cîte astfel de minuni nu se găseau acolo: aeroplanele („cărucioare pe patru roți cauciucate cu cîte-o mică elica fiecare”), călușeii („acei căișori de lemn pe care încălecam cu ajutorul părinților”), fotografiile la minut, bărcile, berăriile „cu program muzical și artiști comici”, gogoșile, turta dulce, mizilicul („semințe de dovleac și de floarea soarelui”), gîdilici („o platformă mare, rotundă, cu bănci pe ea, care se învîrtea neregulat producînd o senzație deosebită, de amețeală”), lanțurile („scăunele legate cu lanțuri care se învîrtea în aer, producînd deosebită plăcere”), dar și jocuri de „agilitate și pungășie” — Uite bobu’ nu e bobu’ ori Alba și roșia.

Maria Tănase, Tîrgul Moșilor (via TVR)

Dar toate acestea sînt acum adînc îngropate în trecut, iar obiceiurile pentru morți, cîte au mai rămas, îmbracă hainele noi, fără semnificații, ale prezentului, întîrziind încă o vreme, pînă cînd vor pleca într-o ultimă călătorie spre lumea de dincolo, plutind alene, iertătoare, pe drumul de apă al Sîmbetei…

 

Despre alte datini, consemnate de marele folclorist român Tudor Pamfile, citiți și în „Cerul și podoabele lui”… ori în Jucării și jocuri de copii.

  1. Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români în colecția Academiei Române Din viața poporului român. Culegeri și studii, XI, ședința de la 26 noiembrie 1910, p. 5. 

  2. Ibidem, p. 5 

  3. Ibidem, pp. 4-6 

  4. Ibidem, p. 7 

  5. Ibidem, pp. 8-9 

  6. Ibidem, p. 8 

  7. Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată 1871-1884, vol. I, Editura ziarului „Universul”, București, 1927, p. 48 

  8. George Potra, Din Bucureștii de altădată, Imprimeriile „Curentul”, București, 1941, p. 4 




ADAUGĂ UN COMENTARIU

Cîmpurile marcate cu * sînt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată. Acest site folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor.
Comentariile sînt publicate după aprobarea acestora de administratorul site-ului.