Cinci cărți care nu m-au lăsat să dorm

carti

Cu toții avem nopțile noastre de nesomn. Unele născute din boală, altele din prea multă grijă, altele din neliniști cărora, deși nu le găsim explicații, nu ne putem împotrivi; multe aduse de diferitele sărbători ale trupului, unele de muncă și destule de marile suferințe ce ne sînt hărăzite de-a lungul drumului. De-avem noroc, cîteva dintre ele se transformă în adevărate sărbători ale spiritului.

continuare →

„Deci te-ai ivit pentru a te desfăta?”: Marcus Aurelius despre sensul vieții

Marcus Aurelius

Ultimul dintre cei „cinci împărați buni”, Marcus Aurelius (Marcus Aurelius Antoninus Augustus) s-a născut la Roma, la 26 aprilie 121 p. Chr., într-o familie cu origini hispanice. A fost adoptat, la cererea împăratului Hadrian, de viitorul împărat Antoninus Pius, fiind pregătit, la rîndu-i, să devină împărat. Primește o educație aleasă, iar domnia sa (începută cu cîteva săptămîni înainte de-a împlini patruzeci de an), deși marcată de un șir lung de catastrofe (inundații, cutremure, ciumă), dar și de revolte ori de războaie (cu parții sau cu triburile germanice în regiunile dunărene) rămîne una în care nevoile poporului sînt luate în seamă, Marcus Aurelius fiind preocupat, printre altele, de îndreptarea prin lege a statutului sclavilor, orfanilor și minorilor. A murit la Vindobona (Viena de astăzi) în 17 martie 180 p. Chr.

continuare →

Înșir’te mărgăritari: „Iubirea nu-i a vremii jucărie”

iubirea trecătoare

Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră —
Floare-albastră! Floare-albastră…
Totuși este trist în lume!

Astfel își încheie Eminescu poezia „Floare albastră” și cîți dintre noi n-am simțit gustul de fiere al sfîrșitului unei iubiri? De cîte ori nu ne-am spus că este ultima dată cînd vom mai suferi, că nimeni nu merită nici inima, nici sufletul nostru, că niciodată nu vom mai fi în stare să simțim cu aceeași intensitate? Și totuși, după un timp mai lung ori mai scurt, o altă iubire ne face cu ochiul, ne-ademenește cu clipe de fericire sublimă, cînd ne credem întorși în grădina începuturilor, cu promisiuni de eternitate pînă-ntr-o zi cînd ne trezim iar goi și slabi, căzuți în praful disperării.

continuare →

Singur la Cinematecă: „Doctor Jivago”, o amintire cu mesteceni

Istoria aceasta s-a întîmplat în primul meu an de facultate. Venisem la București dintr-un oraș de provincie unde trei cinematografe, teatru de revistă și-o bibliotecă, a cărei sală de lectură îmi devenise a doua casă, însemnau toată spoiala de cultură de care urbea avea nevoie. Filarmonică n-aveam, iar galeria de artă era atît de ștearsă că, de n-ar fi fost literele mari aurii care tronau sub streașină, nici n-ai fi bănuit că exista una.

continuare →

„Astăzi împlinesc treizeci și șase de ani”: ultimul poem scris de Byron

Byron pe patul de moarte

Unul dintre cei mai mari poeți ai Angliei, cel de-a cărui imagine va fi pentru totdeauna legat romantismul englez, s-a născut la Londra în ziua de 22 ianuarie a anului 1788. George Gordon Byron, devenit mai tîrziu Lord Byron, era fiul căpitanului de gardă John Byron, poreclit „Jack Nebunul” și al Doamnei Byron, născută Catherine Gordon of Gight.

continuare →