Înșir’te mărgăritari: „Calea robilor” de Vasile Alecsandri

Calea Robilor

A fost o vreme cînd poetul nostru național n-a fost Mihai Eminescu, ci Vasile Alecsandri (14 iunie 18181– 22 august 1890), cînd acesta din urmă întrupa în el desăvîrșirea poeziei. Pentru B. P. Hasdeu bardul de la Mircești era mai mare decît Eminescu, Titu Maiorescu îl așeza în centrul celebrului tablou cu membrii Societății Junimea, iar Eminescu, în „Epigonii”, îl numea „acel rege-al poeziei, vecinic tînăr și ferice.”

continuare →

„Un om poate avea totul neavînd nimic, și nimic avînd totul”: Mihai Eminescu către Veronica Micle

În primăvara anului 1872, tînara soție a profesorului Ștefan Micle din Iași, Veronica, se afla la Viena „să se caute pentru o suferință oareșicare” (G. Călinescu)1. Avea 22 de ani și căsnicia era în cel de-al optulea an. Eminescu, născut cu doar cîteva luni înaintea ei, student în urbea austriacă, o cunoaște și împreună rătăcesc pe străzile vieneze, prin muzee ori prin galeriile de artă.

continuare →

Înșir’te mărgăritari: „Dureri ascunse” de Dimitrie Anghel

Franz Xavier Petter Wildflowers

La cumpăna dintre veacurile al XIX-lea și al XX-lea își fac apariția cîțiva scriitori care ar fi putut însemna cu mult mai mult în literatura română, dacă destinul nu li s-ar fi frînt tragic, înainte de a da întreaga măsură a talentului lor: Ștefan Petică, St. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Panait Cerna ori Ilarie Chendi.

continuare →