despre ispitirile și nevoințele cuvintelor

Poeme mărunte (II)

Rămășițele copilăriei

În serile fără cer,
în nopțile de nesomn,
tot mai lungi, tot mai dese,
cînd, înainte-mi, viața nu-i decît amăgire,
închid ochii și las întunericul trecutului
să capete trup și glas…

Întorc ceasurile cînd, în după-amiezi de vară,
praful scînteia plin cu îngeri,
pietrele îmi știau numele
și mă chemau să-mi spună povești
cu cai și călăreți…

Mă afund în diminețile cînd pașii fetelor susurau,
pîrîu într-o toamnă tîrzie,
în apusurile cînd culorile se-amestecau în uleiuri adormitoare,
și cînd, rătăcind printre umbre și făpturi fără trup,
degetele nu-mi ieșeau niciodată la număratoare…

Încet, mă scurg în zilele cînd toate erau simple
și viața mă atingea pe obraz
cu catifeaua unui văl
smuls din atingerea unor aripi
zămislite în basme…

Zadarnic cerșesc înapoi anii în care,
fără s-o știu, mi-am îngropat veșnicia…




ADAUGĂ UN COMENTARIU

Cîmpurile marcate cu * sînt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată. Acest site folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor.
Comentariile sînt publicate după aprobarea acestora de administratorul site-ului.