Stretenie

stretenie

Stretenia este numele uitat al prăznuirii ducerii pruncului Iisus la templu sau Întîmpinarea Domnului și este în același timp parte a hotarului dintre iarnă și primăvară. E vremea cînd iarna nu-i deloc înduplecată să plece, iar primăvara încă lîncezește neștiind dacă chiar trebuie să se urnească.

Și-ntr-un asemenea timp pentru cei care-și mai amintesc, pentru cei care încă nu vor să uite,

Pentru că a doua zi din februarie nu-i doar o sărbătoare a întîmpinării, ci și una a împlinirii unei așteptări, a eliberării,

Pentru că-n această zi se întîmpină iarna cu vara 1 și ursul iese din bîrlog să vadă de s-a-nmuiat vremea,

Pentru că-s semne pe care-am uitat a le citi,

Pentru c-am uitat să ne spunem povești în nopțile lungi ale iernii ca să ținem departe duhurile și jivinele nopții,

Pentru că Dumnezeu alege, de cele mai multe ori, să se-arate în lucrurile mărunte și nebăgate-n seamă, în praful uitat la marginea drumului,

Și pentru că poezia ne poate încă salva să ne-amintim cîteva minunate Poeme într-un vers de Ion Pillat :

Am întîlnit azi toamna venind în car cu boi.

Belșug

Sub lună casa albă: o piatră de mormînt.

Casa copilăriei

Nu vorbele, tăcerea dă cîntecului glas.

Artă poetică

În apele strălimpezi zvârl undiţa, prind umbre.

Cer răsturnat

La pasul tău îmi sună vecernii inima.

Clopot de taină

Și frînturi din poate cel mai frumos volum al său și unul din cele mai frumoase din literatura română, Pe Argeș în sus:

Să stau, pe cînd afară se stinge orice șoaptă,
Privind cenușa caldă din vatra mea, de-acum –
Și să aud deodată, cu-nfiorare, cum
Trosnește amintirea ca o castană coaptă

Ctitorii

 

Prin iarnă din cămara zăvorită
Se furișează cald miros de mere,
Readucînd în vremea viscolită
Iar toamna cu trecută mîngîiere,

Cînd sufletul împovărat venise,
Cu tîrna lui de poame și de vise,
În casa amintirilor închise.

Și-n inimi amorțite de-a lor strajă,
Străbat adînc, îmbălsămînd gîndirea,
Cu seva lor fierbînd din nou sub coajă,
Copilărescul dor și amăgirea…

Și-n inimi, viu ca și întîia oară
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară,
Din somnul tău, copil de-odinioară…

Copil de-odinioară

Iar la sfîrșit cîteva versuri din volumul Biserica de altădată despre cum inefabilul se întrupează în cele neînsemnate, pe tăcute, lîngă noi:

Și-n mine, și–n poiană, și pe drum
Deodată s-a întins atîta pace
Că Dumnezeu plutea ca un parfum
De fîn cosit, cînd claia se desface…

Mînăstire

________

  1. Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români

Opinii

un comentariu

Bun venit!


De articolele mele vă plac și de vreți să mă găsiți și mîine aici, fiecare din butoanele de mai jos e un mod de a-mi spune că vă pasă.

Mulțumesc!