Umbrele iubirii într-o zi de vară: un sonet de Shakespeare și meandrele traducerii

Bardul

Despre William Shakespeare știm atît de puține și totuși atît de multe ținînd cont de timpul în care-a trăit, căci despre unii dintre contemporani nu știm nici măcar atît. Unii chiar au zis că nici măcar n-a existat, ci că totul a fost farsă elaborată pentru a-l ascunde pe adevăratul autor din varii motive. Curiozitatea noastră înnăscută nu poate rezista tentației de a umple golurile și de a pune orice acolo unde nu e nimic, căci perspectiva golului ne umple de neliniște.

Și misterul din jurul lui ajută, căci nu avem nici măcar un rînd scris de el, cu excepția cîtorva semnături aproape ilizibile.

William Shakespeare
Benjamin Holl, William Shakespeare

Născut la Stradford-upon-Avon știm că a fost botezat la 26 aprilie 1564. Se-nsoară la 27 noiembrie 1582 cu o Anne Hathaway. El avea 18 ani, ea 26. Urmează șapte ani despre care nu se știe nimic și care-au fost numiți „anii pierduți”. Prin 1592 apare la Londra ca o figură deja cunoscută atît ca actor, cît și ca dramaturg. De-acum an după an va rămîne să joace și să scrie pe scenele londoneze pînă prin 1609 cînd se retrage la Stadford-upon-Avon. La 23 aprilie 1616 cortina se va așterne pentru totdeauna peste viața lui. Cu doar o lună înainte lăsase pe testament ultimele trei semnături din cele șase cunoscute.

Sonetele

În 1609 Thomas Thorpe publică într-o ediție, ce cu siguranță n-a fost autorizată, Sonetele – SONNETS. Never before Imprinted. Numele autorului are o grafie ciudată SHAKE-SPEARES. O colecție de 155 de poeme, dintre care ultimul A Lover’s Complaint nu e un sonet.

Sonete Shakespeare
Pagina de titlu a Sonetelor, 1609

Sonetele 1-126 par a fi adresate unui tînăr, sonetele 127-152 Doamnei brune (Dark Lady), iar ultimele două conțin reflecții generale despre dragoste. Dedicația „To the onlie begetter of these insuing sonnets Mr. W. H” a fost considerată întotdeauna ca un indiciu în privința bărbatului blond (begetter – înseamnă atît cel care inspiră, cît și cel care creează), iar inițialele W. H. au dat naștere celor mai fanteziste speculații. Cît despre Doamna brună aceasta a fost fie Mary Fitton, metresa lui William Herbert, fie Elizabeth Vernon, soția patronului lui Shakespeare, contele Southampton, fie Emilia Bassano, amanta astrologului londonez Simon Forman.

Între ele Sonetul XVIII care-n timp avea să devină unul dintre cele mai cunoscute poeme de dragoste ale literaturii engleze:

Shall I compare thee to a summer’s day?
Thou art more lovely and more temperate:
Rough winds do shake the darling buds of May,
And summer’s lease hath all too short a date:
Sometime too hot the eye of heaven shines,
And often is his gold complexion dimmed,
And every fair from fair sometime declines,
By chance, or nature’s changing course untrimmed:
But thy eternal summer shall not fade,
Nor lose possession of that fair thou ow’st,
Nor shall death brag thou wander’st in his shade,
When in eternal lines to time thou grow’st,
So long as men can breathe, or eyes can see,
So long lives this, and this gives life to thee.

Sonnets, XVIII

„Să te asemăn unei zile de vară…” (Shall I compare thee to a summer’s day) și deja sîntem la marginea unei păduri, o pajiște înflorită mirosind a iarbă cosită și-a vară se-ntinde înaintea noastră, în jur e-un tril neîncetat de păsări, e lumină și inima ni se umple dintr-o dată de dragoste:

Thou art more lovely and more temperate 

În miracolul oricărei zile de vară stă însă la pîndă ghimpele efemerului, căci „În vijelie mugurii de mai se sfarmă”  1 și „Adesea soarele-i o grea văpaie” 2. Sfîrșitul a toate pîndește-n umbră „And every fair from fair sometime declines”3.

Arta poetului, cuvîntul, este însă salvarea pentru ca nefîrșita-ți vară (thy eternal summer) să nu se stingă, căci prin cuvînt iubirea scapă morții și-n loc să scadă crește-n timp, iar cel iubit, salvat, prinde viață din vers cît timp vor fi pe lume oameni.

Traduttore, traditore.

Actul traducerii este în sine un act de iubire, căci apropierea de cuvintele altuia pentru a le tălmăci în limba ta nu se poate face decît printr-o dăruire totală, decît prin încercarea de scufundare definitivă în gîndurile și-n simțămintele aceluia. Dar ca-n orice iubire, există și partea întunecată a trădării, uneori inconștiente, uneori necesare (mai ales în cazul poeziei adeseori considerată intraductibilă), trădare ce-o poate distruge sau o poate face și mai puternică. În cazul sonetelor lui Shakespeare trădarea este inevitabilă.

În limba engleză cum distincția masculin-feminin este de cele mai multe ori contextuală în cazul adjectivelor o primă lectură, fără nici o informație adiacentă, nu pune probleme. Auzim vocea lui Will și, instinctiv, ne-nchipuim c-ar fi vorba de dragostea unui bărbat pentru o femeie ori, de ni-l apropiem într-atît încît pătrundem cu totul în text, și vocea e a noastră sînt cuvinte pentru ființa adorată, orice sex ar fi avînd aceasta.

Să nu uităm însă că-n primul ciclu, din care face parte și Sonetul 18, este oglindită dragostea către un tînăr din partea unui alt bărbat, astfel că textul trebuie citit într-o altă cheie, revelatoare fiind cuvintele lui Robert Giroux: Aflînd că, de fapt, e vorba de o poezie de dragoste adresată de poet unui tînăr, ce încheiere va trage cititorul? (Robert Giroux, The Book known as Q, Vintage Books, New York, 1983).  4

Încă o piedică pentru traducerea în română unde distincția masculin-feminin e atît de evidentă.  Pentru cel de-al doilea vers, singurul care pune de altfel probleme, s-au urmat trei căi.

Din cele șaisprezece traduceri consultate  în opt dintre ele s-a păstrat ideea de masculin:

Ești mai încîntător și mult mai blînd (trad. Neculai Chirica)
Ești mai frumos, mai molcom și mai blînd (trad. Tudor Dorin)
Tu ești mai plin de farmec și mai blînd (trad. Gheorghe Tomozei)
Tu ești mai gingaș și mai cumpătat (trad. Mihaela Anghelescu Irimia)
Ești mai încîntător și ești mai blînd (trad. Violeta Popa)
Dar tu ești mai frumos mai liniștit (trad. Horia Gârbea)
Cînd ești atît de tînăr și de blînd (trad. Cristian Vasiliu)
Tu ești mai dulce și mai liniștit (trad. Cristian Munteanu)

În șase, printr-o oarecare îndepărtare de original, s-a preferat o variantă „neutră” folosindu-se un artificiu:

Făptura? Ți-e mai caldă și mai blîndă (trad. Ion Frunzetti)
Tu ai un chip mai gingaș, mai senin (trad. Teodor Boșca)
Ți-e firea mai cu farmec, mai blajină (trad. Maria Moscu)
Mai blîndă-i frumusețea ta, o știu! (trad. Petre Solomon)
Frumusețe și balanță ai mai mult (trad. Grete Tartler)
Ți-e firea mai gingașă, iar chipul mai duios (trad. Radu Cîrneci)

Și-n doar două dintre ele prilejul iubirii e feminin:

Pe tine care mult mai dulce, blîndă ești? (trad. Lucian Blaga)
Ești mai frumoasă și ești mai senină (trad. Mihail Sebastian)

Să ne bucurăm de sonetul întreg tălmăcit în română. Întîi de cel pe care l-am găsit că păstrează cît mai mult din original.

Să te asemui cu o zi de vară?
Ți-e firea mai cu farmec, mai blajină,
În mai vînt vitreg mugurii doboară,
Și zestrea verii e și ea puțină.
O dată-i ochiul bolții-nvăpăiere,
O dată-i ceață aurul sclipirii.
Din ce-i frumos ades frumsețea piere,
Cum vrea-ntîmplarea sau osînda firii,
Dar vara veșnică îți este partea,
Minunea-i pururi în robie ții,
Nu-ți va ști umbletul prin umbre Moartea.
Te-nalță versul veșnic în vecii;
Cît suflu-i viu în veac, privirea vie.
În stihu-mi trainic afli trăinicie.

(trad. Maria Moscu)

Și la sfîrșit pe cel al cărui sunet poetic l-am găsit desăvîrșit tradus de-un mare poet, al nostru de astă dată:

Să te asemăn oare cu o zi de vară,
pe tine care mult mai dulce, blîndă ești?
În vijelie mugurii de mai se sfarmă,
scurt măsurată e vara, cînd în timp privești.
Ochiul ceresc lucește, uneori el arde,
culoarea aurie pierde-și-o ades.
Tot ce-i frumos de frumusețe se desparte,
prin voia întîmplării și-al schimbării mers.
Să nu se irosească vara ta vreodată
frumuseții tale vreau să-i dărui veșnic scut.
Să nu se sumețească moartea niciodată
că-n umbra ei tu umbli, și că te-ai pierdut.
Oamenii cît timp vor respira sub stele –
tu vei răzbi, trăind în versurile mele.

(trad. Lucian Blaga)

În literatura română trebuie amintit efortul singular și de-a dreptul mirabil al lui Vasile Voiculescu care încearcă o replică peste timp sonetelor shakespeariene. Din Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginară 5 am ales Sonetul CCIV (50) pentru a întinde o punte peste timp spre atît de cunoscutul Sonet 18.

Mi-a trebuit întreaga văpaie-a poeziei,
Cărbunele iubirii să schimb în diamant,
Dar strălucești de-acuma pe fruntea veșniciei,
Răscumpărat de-a pururi obștescului neant.
Puterea mea e jarul închis, ca-n nestemata
Ce arde dur şi rece-n lăuntricul său joc:
De la crearea lumii cu aștrii toţi deodată,
Nu se mai stinge-n mine originarul foc.
E cât un bob, dar ține virtuțile esenții,
E diamant, ce roade oțel și munți de stei…
Cu el îţi tai fereastra în sticla existenții,
Să intre nemurirea cu tot văzduhul ei.
Și-ntr-un vîrtej de versuri arzînd diamantine
Seduc eternitatea, iubite, pentru tine.

Citi-vom altfel versurile lui Will luminîndu-le umbrele ori frumusețea lor rămîne neatinsă?

Să te asemăn oare cu o zi de vară?

________

  1. traducere Lucian Blaga
  2. traducere Mihail Sebastian
  3. Tot ce-i frumos de frumusețe se desparte, traducere Lucian Blaga
  4. Shakespeare, Opere complete. Volumul 9, Editura Univers, București, 1995, p. 543
  5. Editura Art, 2010, ediție îngrijită de Roxana Sorescu

Opinii

2 comentarii

Bun venit!


De articolele mele vă plac și de vreți să mă găsiți și mîine aici, fiecare din butoanele de mai jos e un mod de a-mi spune că vă pasă.

Mulțumesc!