ispitirile și nevoințele cuvintelor

Praful cărților: Vasko Popa în tălmăcirea lui Nichita Stănescu

Într-una din preumblările mele prin anticariate (unele dintre cele mai plăcute activități pentru suflet, cred eu), am nimerit într-unul extrem de mic, cîteva rafturi ce acopereau un perete, cu intrarea ascunsă de-o coloană, astfel că trebuia să fii extrem de aproape ca să vezi ușa veche, de lemn, de pe care vopseaua se scorojise și căzuse aproape în totalitate.

Am ezitat înainte să intru, dar cum nu aveam ce face și în celălalte nu găsisem nici măcar o carte, mi-am înfrînt timiditatea și am tras de ușa ce s-a deschis cu un scîrțiit înfiorător, pe cînd sunetul unui clopoțel abia s-a auzit deasupra mea. Departe, în semiîntuneric, se zărea o masă și, la ea, un bărbat de vreo patruzeci de ani, cu părul prins la spate într-o coadă destul de lungă, citea. A ridicat capul cînd l-am salutat, a spus ceva neînțeles și s-a întors la cartea ce-l absorbea. Cît am stat înăuntru nici măcar o dată nu și-a ridicat privirea spre mine.

Cărțile erau așezate pe rafturi alandala, ca și cum cele vîndute erau înlocuite cu altele la întîmplare, deși, ținînd cont de praful care acoperea totul și care plutea o vreme în aer cînd scoteai cîte-un volum, nu părea că părăseau prea multe anticariatul. Paginile miroseau a vechi și-a mucegai, unele coperte se desprindeau… Nu intrasem într-un anticariat, ci, mai degrabă într-un purgatoriu al cărților, doar că aici cărțile nu ispășeau așteptînd intrarea în rai, ci se pregăteau de totala uitare și distrugere.

Cum tușeam tot mai des, ba și strănutase de cîteva ori (și îmi închipuiam că-l enervez peste măsură pe cel așezat la masă), am vrut să plec, cînd, pe un raft, ascunsă, împinsă spre perete, am văzut o cărticică din celebra colecție Cele mai frumoase poezii — Vasko Popa, Versuri. Un poet de care nu auzisem. Am deschis-o și, pe pagina de titlu, numele lui Nichita Stănescu în dreptul traducătorului.

Mi-am înfrînt alt strănut, am închis cartea, am plătit-o și am ieșit. Într-un parc, pe-o bancă am citit pînă cînd un felinar s-a aprins lîngă mine și lumina gălbuie mi-a obosit ochii.

Vasko Popa
Vasko Popa, 1990, © Stevan Kragujević, via Wikimedia

Mai tîrziu am aflat că Vasko Popa (Vasile Popa) avea origini românești, că s-a născut în 29 iunie 1922 la Grebenț, lîngă Vîrșeț, în Voivodina, că a studiat la București (medicina!) și la Viena, înainte de a absolvi Facultatea de filosofie la Belgrad, că a luptat alături de partizanii comuniști ai lui Tito în cel de-al Doilea Război Mondial, că a fost prins și închis în lagărul nazist de concentrare de la Bečkerek, că, după război, a fost unul dintre fondatorii Academiei de științe și de arte din Voivodina și că a murit la 5 ianuarie 1991. Dar mai ales că a fost unul dintre cei mai mari poeți sîrbi ai secolului trecut și că despre el Nichita a mărturisit:

„Despre Vasko Popa zic de bine, de foarte bine și chiar extrem de foarte bine. Prietenia noastră s-a stins nu datorită lui, nici datorită mie, ci datorită amîndurora. Faptul că i-am tradus versurile în limba română a fost o mare fericire pentru mine. Am locuit în casa lui cîtva timp, m-a sprijinit să-i traduc versurile în limba română, cred că am început să-l uit ca om, ținîndu-i minte pe deasupra versurile lui de întîia mărime.”1

Pentru ca-n prefața volumului amintit, analizîndu-i poemele, să scrie:

„Ceea ce e uimitor în opera poetică a lui Vasko Popa este universul ei tensional, surprinderea sentimentului în momentul lui de implozie.

Deși aparența versului, de cele mai multe ori lapidară, pare a indica o sublimare a sensurilor, o tentație de cristalizare în simbol, lectura atentă dezvăluie un proces invers, și anume o subtilă dezagregare a simbolului, o încorporare a lui în materie, comparabilă cu fisurarea în stea a geamului mat, străbătut de o piatră transparentă.

Este o poezie a mulajelor. Materia verbală păstrează în ea, ca o matriță, imaginea inversă a tensiunii, gata însă oricînd să o restituie în cele patru dimensiuni. De aici impresia de eliptic, corespunzînd densității; de stil indirect, corespunzînd spiralei înscrisă pe cochilii.

Evident, versul lui Vasko Popa nu are incantație fonică, ci una metaforică poate de aceea se dăruie mai dificil, dar mai de neuitat.

Fondul magnetic al acestui tip profund original de poezie îl constituie folclorul local, nu numai pe latura lui de depersonalizare a eului liric și de dispersare a lui în viziunea grandioasă a jocului, ci și în cruditatea, în spontaneitatea conexiunilor pe care le stabilește între real și vis.”2

Volumul, pe care însuși Vasko Popa pare să-l fi închegat, după cum aflăm din Nota traducătorului, cuprinde fragmente din Scoarța, Cîmpia neodihnei în întregime și fragmente din Cerul lăturalnic și din Țara Verticală.

Nu vreau și nu pot să mai adaug ceva celor scrise de Nichita despre poezia poetului sîrb, în care ludicul capătă un loc aparte mai ales în Cîmpia neodihnei unde „Unul devine pentru celălalt piatră pe inimă, / piatră grea cît o casă. / Sub piatră nimeni nu mișcă.” (De-a iapa putredă), pe cînd „Unii sînt nopțile, alții stelele. / Fiecare noapte își aprinde steaua ei / și dansează o horă neagră în juru-i / pînă cînd steaua se arde.” (De-a cenușa), și unde, la sfîrșit, „Mîinile recad amîndouă / recad leneșe, pe genunchi, / dar nu mai găsesc genunchii. // Acum, într-o palmă plouă. / Din cealaltă crește iarbă. // Ce să-ți mai spun?” (După jocuri).

O poezie însă care-și caută / sapă rădăcină în trecut: „Înaintez acum / împreună cu ei, morți, // în sus pe panta secolelor. // În fața mea s-a deschis Serbia / nemărginită și nemuritoare.” (Pățania tînărului Garașanin), unde frescele mănăstirilor se transformă în oglinzi afumate: „De unde ai ochii mei / pe fața ta, îngere / frate al meu?” (Kalenici).

A fost însă un poem, din volumul Cerul lăturalnic, care m-a atras și m-a făcut să-l recitesc iar și iar, pe care l-am căutat în zilele ce-au urmat înainte să adorm și în primele clipe de trezie, și la care mă întorc de fiecare dată cînd realitatea pare că-mi fuge de sub picioare, cînd lumea își înlătură voalul și își arată chipul hîd, dar și cînd bucurii de tot felul mă duc pe culmile unei fericiri absurde.

E unul dintre acele poeme care alcătuiesc norul de cuvinte ce ne definește, închipuind, într-o lume ideală, ceea ce sîntem ori măcar tindem să devenim. Un poem ale cărui înțelesuri uneori le-am pătruns ori doar presimțit, iar alteori au rămas să tremure ca un văl de ceață înainte-mi. Un poem care a închis în el, fără a mă mai părăsi, senzația de poveste a vieții, de continuă alergare pentru a împlini un destin, un poem despre cum țesătura vieții pe care o credem uneori atît de minunată și de bine întocmită ni se-arată dintr-o dată ca un sac peticit, bun doar de acoperit butoaiele sparte ale unor zile inutile. E povestea fiecăruia dintre noi, una de care nu sîntem conștienți și pe care cine știe de ni se va da s-o ascultăm ori s-o cuprindem întreagă.

Poveste despre o poveste

A fost odată o poveste.
Se isprăvea
înainte de-a începe
și-ncepea abia după sfîrșitul ei.

Eroii ei intrau în ea
după moartea lor,
și ieșeau din ea
înainte de nașterea lor.

Eroii ei vorbeau
despre un pămînt, despre un cer,
și despre multe altele.

Singurul lucru despre care nu vorbeau
era acela pe care nu-l știau nici ei,
acela că-s numai eroi de poveste,
dintr-o poveste care se isprăvea
înainte de-a începe
și-ncepea abia după sfîrșitul ei.3

Despre plăcerea rătăcirii printre rafturile unor locuri aproape dispărute astăzi citiți și în Amintiri dintr-o altă lume: anticariatul.

  1. Vatra veche, nr. 3/2017, supliment Nichita Stănescu, p. 12 

  2. Vasko Popa, Versuri, în românește de Nichita Stănescu, Editura Tineretului, 1966, pp. 6-7 

  3. Ibidem, pp. 162-163 



1 COMENTARIU

Am cumparat si eu dintr-un anticariat, cu mult timp in urma, o carte de poezii (Vasko Popa - Opera poetica - traducere de Ioan Flora) si pot spune ca in perioadele in care citesc poezie, recitesc cu drag si din aceasta carte. Sincer, chiar ieri, am rasfoit-o… poate de asta am si simtit sa scriu acest comentariu.

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Cîmpurile marcate cu * sînt obligatorii. Adresa de e-mail nu va fi publicată. Acest site folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor.
Comentariile sînt publicate după aprobarea acestora de administratorul site-ului.